Scrisuri II (1990-1998) - interviuri, dialoguri, scrisori, articole
Paul Goma

Sunt diferite moduri de a confisca, de a fura, de a lua, de a-ţi însuşi ceea ce nu-ţi aparţine, şi pentru care n-ai muncit. Pentru care n-ai vărsat sânge. (Niciodată nu va fi suficient, oricât se va repeta, repeta, repeta că în România s-a vărsat sânge. Chiar dacă ar fi fost un singur mort, era o victimă, iar crima începe de la unu!) Din nefericire, nu doar securiştii şi comuniştii au aşteptat, au pândit acest moment. Ei pretind că îl aşteaptă de 20 de ani, 20 de ani to-ot complotează Militaru cu Iliescu cu Brucan — ca să... Ca să, ce? Ca să-l răstoarne pe Ceauşescu şi să-l înlocuiască cu...? Cu Iliescu? Cu Verdeţ? Cu Brucan? Deci au aşteptat 20 de ani, pentru ca ţara şi locuitorii acestui pământ să fie distruşi, să fie animalizaţi — iar ei tot aşteptau. Dacă nu erau pregătiţi; dacă, vorba lor: „condiţiili nu ierea coapte...”. Din nefericire — pentru ei — i-au luat prin surprindere timişorenii, clujenii, sibienii, braşovenii, bucureştenii... Şi abia atunci s-au organizat în haite... (mai 1991) Începând din ziua de luni, 17 iunie (1991), am hotărât să încep o viaţă nouă — să devin, dacă nu mai bun (deşi n-ar strica), măcar mai puţin rău, violent, critic faţă de compatrioţi; şi, mai cu seamă, faţă de colegii scriitori. Tot răul de care am fost eu în stare — l-am spus, scris. Fără menajamente şi fără milă. Acum regret această agresivitate şi nu mă consolez cu gândul că, la urma urmei, am dreptate; în viaţă nu faci totdeauna doar ce e drept... (august 1991) *