Volumul de față încearcă să redefinească orthodoxia, cu h, prin lărgirea semantică a termenului.
Orthodoxia nu trebuie identificată cu ortodoxia - confesiune creștină rezultată în urma rupturii de la 1054. Această lărgire presupune și adâncirea semantică a termenului „orthodoxie“, întrucât creștinismul nu este dogmă goală, ci întruparea dogmei cristice într-un mod de viață conform cu Evanghelia.
Operând o asemenea distincție, autorul dorește o decantare a valorilor adevăratei orthodoxii, criticând - uneori cu accentuată pasiune, dar mereu obiectiv și argumentat - variantele ideologizate și, în fond, necreștine ale falsei „ortodoxii“. La capătul lecturii, cititorul de bună-credință își va da seama că are de-a face nu cu o încercare de „subminare“ a Bisericii ortodoxe, ci cu o adevărată apologie a dreptei credințe care se înrădăcinează în Revelație, în Scriptură și în tradiția de aur a Părinților *
|