În constelaţia marilor scriitori de la cumpăna veacurilor XIX-XX, Aleksandr Ivanovici Kuprin (1870-1938) se remarcă printr-o proză în care patosul poetic, echilibrul estetic, infiltrarea unor accente mistice, nota confesivă etc., lasă o amprentă romantică pe realismul predominant al operei sale. Nuvelele acestui volum (Sulamita, Vrăjitoarea, Brăţara cu granate), trei variaţiuni pe tema iubirii, pot fi aşezate sub semnul cuvintelor Apostolului Pavel (Corinteni, I, 13): Dacă dragoste nu am, nimic nu sunt, fireşte, într-o accepţie restrictivă. În trei registre diferite, ca timp, spaţiu şi categorie socială, cu tonalităţile stilistice adecvate cadrului în care se desfăţoară acţiunea, textele înfăţişează iubirea ca dăruire şi jertfă de sine, ca sens major al vieţii, fără de care existenţa îşi pierde rostul.
|