Teatru II. Jacques. Viitorul e in oua. Scaunele
Eugene Ionesco

Prezentare Faptul ca lumea imi pare absolut ireala naste in mine sentimentul grotescului, al deriziunii. Dar lumea asta prea usoara, prea goala, poate oprima, sufoca. Obiectele se amesteca, prolifereaza la nesfirsit invadind totul; refuzul conditiei umane il va conduce, pas cu pas, pe Jacques la supunerea cea mai desavirsita. El, cel ce refuzase sa se cufunde intr-o lume decazuta, va sfirsi prin a se lasa prins in capcana existentei, se va multumi cu o anume liniste biologica. Scaunele sosind cu toata viteza, din ce in ce mai repede, constituiau imaginea centrala, aceasta exprima pentru mine vidul ontologic, un soi de virtej al vidului. Pe aceasta imagine initiala, pe aceasta prima obsesie s-a grefat o povestire, cea a celor doi batrini care sint, ei insisi, pe buza neantului, care au avut necazuri intreaga lor viata. Insa povestea lor e destinata numai sa sustina imaginea initiala, fundamentala, care da semnificatie piesei. Cu mijloacele limbajului, ale gesturilor, ale jocului, ale accesoriilor, sa exprimi golul.