Librarie online Cartile Adevarul
    Categorii librarie online Edituri librarie online

    Librărie » Beletristica si critica » Roman strain

    Steaua marilor
    Joseph O’Connor

    Steaua marilor

    Titlu: Steaua marilor

    Autor: Joseph O’Connor

    Editura: Curtea Veche

    Colecție: Byblos

    Număr de pagini: 516

    44,00RON

    Joseph O’Connor e născut în Dublin în 1963. Se menționează ca amănunt bibliografic exotic că e fratele cântăreței Sinead O’Connor. Romanul de debut Cowboys and Indians (1991) concurează de pe lista scurtă pentru premiul Whitbread. Urmează un volum de povestiri, True Believers, și o serie de romane Even the Olives are Bleeding: The Life and Times of Charles Donnelly (1993), Desperadoes (1993), The Secret World of the Irish Male (1994), The Irish Male at Home and Abroad (1996) și un volum de jurnal de călătorii Sweet Liberty: Travels in Irish America (1996). Steaua mărilor (2002) este romanul lui cel mai bine cotat și un hit editorial de proporții - în anul apariției, în Marea Britanie s-au vândut peste 800 000 de volume. Scrie critică, teatru și scenariu de film. Are rubrici în Dublin Sunday Tribune și în revista Esquire. Participă la experimentul literar Yeats is Dead în dublă calitate de autor și editor. Actualmente trăiește în Dublin. „Cea mai bună carte a lui Joseph O’Connor, hilară, șocantă, admirabil scrisă și foarte, foarte isteață.“ Roddy Doyle „O poveste teribilă... O narațiune care te înhață fără să-ți dai seama.“ DAILY TELEGRAPH Combinație perfect închegată de policier și proză istorică, Steaua mărilor reprezintă un roman inedit, în care mijloacele auctoriale suprarealiste susțin inspirat o poveste clasică. Jurnalul ultimei călătorii a corabiei Steaua mărilor devine astfel un motiv pentru împletirea unor fire narative aparent contrastante. Povestea unui jurnalist american întretaie cronicile unor familii irlandeze cărora soarta le-a hărăzit o călătorie care nu se dovedește a fi o salvare. Cu o notă pronunțată de veridicitate și cu numeroase răsturnări de situație, romanul lui Joseph O’Connor constituie o lectură captivantă și diversă. Scenele erotice se îmbină cu cele macabre, picarescul este echilibrat de scene din înalta societate — toate acestea într-un dozaj suficient pentru realizarea unei povestiri greu de uitat. „Steaua mărilor e un roman polifonic, câtă vreme accente sociale și idiomuri naționale își fac loc prin text. Dar dacă tonul lui este cel al realismului englezesc sobru, structura e mai aproape de experimentele literare irlandeze. Cartea e un montaj magistral de forme și genuri: scrisori, citate, narațiune la persoana întâi, acte legislative, jurnale de bord, crâmpeie de balade, reclame, tăieturi de ziare și documente istorice.“ Terry Eagleton, THE GUARDIAN *


    (Acest produs a fost adăugat în catalogul nostru la data de vineri 16 ianuarie, 2009.)
    Recenzii
    Promo

    Acasă | Căutare | Catalog | Edituri | Newsletter | Contact | Informații | ANPC | Hartă site

    Copyright © 2009 librarie-online.com · designed by WebDesign · powered by Global Net Sales.