Haiducul Iovita Valahul
M. C.Delasabar

Vă asigur că povestea despre care va fi vorba în rândurile ce urmează este o ficţiune situată în centrul unor evenimente de un realism mai presus de orice îndoiala: suntem in târgul Baciului, în primăvara anului 1858, când disputa dintre unionişti şi antiunionişti pentru alegerile Divnurilor Ad-Hoc era în toi. Negustorul Mihalache Grigoraş se întorcea de la Galaţi cu harabaua încărcată cu marfă şi un surugiu nou - Iovită Valahul -. „om netrecut de treizeci de ani, voinic, spătos, cu fata aspră şi cu privirea de tăciune aprins”. Vom afla în curând ca surugiul era fiul boierului Niculae Opran din Brăila şi ea trăise ca fecior de sluga pe lângă conac, ceea ce l-a făcut la maturi­tate să aleagă calea haiduciei. Acesta era lovită Valahul. Fără a sta mult pe gânduri, se alătura valului unionist, spre bucuria ţăranilor si târgoveţilor, dar si a boieru­lui Costache Rosetti Teţcami, Dimitrie Cracte. Petrache Braiescu, Ionaş Leca sau Iancu Budu, toţi unionişti şi apropiaţi de popor.