Gheata
Vladimir Sorokin

Gheaţa este primul meu roman în care conţinutul contează în cel mai înalt grad şi nu forma. El reprezintă o reacţie la dezamăgirea creată de intelectualismul modern. Civilizaţia se năruie, oamenii se simt pierduţi şi — începând cu hrana şi sfârşind cu iubirea — devin biete produse ale tehnologiei. Ajungi să duci dorul primitivismului, al necontaminării iniţiale. Romanul meu vorbeşte despre o sectă care întruneşte multe trăsături ale unei organizaţii totalitare, dar numai formal. Gheaţa nu vorbeşte despre totalitarism, ci despre căutarea paradisului pierdut al sufletului. Vladimir Sorokin Acest roman reprezintă punctul culminant al operei lui Vladimir Sorokin. Tot ce a scris până acum ne apare ca o pregătire pentru Gheaţa. Spre deosebire de celelalte scrieri ale sale, aici ideea nu duce la o dezintegrare a textului, dimpotrivă, ea îl organizează într-o structură de o mare eleganţă. Citind cartea, am avut ferma convingere că am de-a face cu un geniu. […] Aproape toate personajele lui sunt extrem de verosimile. Deşi uneori ele sunt plasate în situaţii ireale, le percepem ca absolut vii. Gheaţa devine astfel o lucrare epică de felul Sufletelor moarte a lui Gogol, în care sunt prezente toate tipurile majore ale societăţii moderne, fiecare cu limbajul propriu. […] Cartea este literalmente fascinantă prin compoziţie şi prin limpezimea transparentă a textului. Îţi vine s-o reciteşti iar şi iar. Cred că va avea numărul maxim posibil de cititori. Interpretările pe care le generează Gheaţa nu vor fi probabil niciodată epuizate. Revista Alph