Librarie online Cartile Adevarul
    Categorii librarie online Edituri librarie online

    Librărie » Beletristica si critica

    Gestapo. Istoria politiei secrete a lui Hitler
    Rupert Butler

    Gestapo. Istoria politiei secrete a lui Hitler

    Titlu: Gestapo. Istoria politiei secrete a lui Hitler

    Autor: Rupert Butler

    Editura: Litera International

    Colecție: Bestseller International

    Număr de pagini: 216

    9,90RON

    Dictaturile nu pot rezista fără o poliție secretă bine pusă la punct. Un dictator este lipsit de putere în lipsa unui sistem de teroare eficient, iar Adolf Hitler nu a făcut excepție de la aceste două axiome ale istoriei. Führerul s-a făcut temut în Germania și în Europa datorită unui aparat represiv ce a urmărit neobosit toți adversarii politici, pentru a ajunge mai apoi mâna sa dreaptă cu privire la persecutarea sistematică a evreilor. Gestapoul, ca abreviere sinistră a Geheime Staatspolizei (Poliția Secretă a Statului) a fost înființat în noiembrie 1933 și a funcționat până la moartea lui Hitler, în mai 1945, în Germania și în teritoriile ocupate de către naziști, din Polonia până în Țările de Jos și Danermarca. Această istorie detaliată a Gestapoului, bazată pe documente de arhivă și pe declarații ale martorilor, pe care Rupert Butler o prezintă cu fidelitate cititorilor, surprinde mecanismele interne ale organizației, structura ierarhică, precum și modul în care decurgeau arestările și interogatoriile, cu metodele de intimidare și persuasiune aferente, de la bătăi până la tortură. Siguranța internă a Reichului era menținută de un aparat polițienesc tentacular, cu numeroase secții, birouri și departamente, pentru care lucrau în jur de 20 000 de persoane, sub conducerea malefică a lui Heinrich Himmler, birocratul cu ochelari rotunzi și cu veleități de călău. De altfel, autorul surprinde cu maximă claritate legătura dintre politica nazistă – cu dublul tăiș al antisemitismului și al expansiunii teritoriale în Europa – și activitatea poliției secrete, ce a pregătit terenul dictaturii hitleriste și a menținut teroarea, în colaborare cu alte departamente precum Abwehrul, SS și Wehrmachtul. Răsfoind paginile cărții, întâlnim figuri bine cunoscute ale Gestapoului, precum Göring, Himmler, Eichmann, Heydrich și Kaltenbrunner, surprinși în momente istorice-cheie pentru ascensiunea ideologiei naziste, precum Puciul de la berărie, Noaptea Cuțitelor Lungi sau anexarea Austriei, invadarea Poloniei și a Cehoslovaciei. Pentru o viziune mai cuprinzătoare asupra evenimentelor, autorul completează etapele esențiale ale ascensiunii nazismului cu o prezentare bine documentată a modului în care au sfârșit cei care au pus în funcțiune una dintre cele mai eficiente structuri criminale ale istoriei moderne. Lucrările procesului de la Nürnberg, ce au urmat înfrângerii Germaniei în cel de-Al Doilea Război Mondial, pun astfel într-o lumină rece și fără menajamente motivațiile principalilor criminali de război implicați în activitățile Gestapoului, din păcate, fără Himmler și Heydrich în boxa acuzaților. Pe lângă sursele documentare alese cu grijă, cartea conține fotografii cu un impact vizual de neșters, ce întregesc demersul autorului de a prezenta o istorie a temutei organizații cu sediul pe Prinz Albrecht Strasse nr. 8. Fotografii ce înfățișează străzile Vienei spălate de evrei în genunchi sau bombardarea satului Lidice ne fac să ne întrebăm dacă nu cumva textele cărții însoțesc mai degrabă niște imagini care vorbesc de la sine decât invers. Rupert Butler este un autor britanic cu o autoritate recunoscută în cercetarea istoriei național-socialismului în Germania, a poliției secrete naziste și sovietice, precum și a celui de-Al Doilea Război Mondial în ansamblu. Dintre numeroasele sale cărți dedicate acestui subiect amintim: Gestapo: The Truth Behind the Evil Legend („Gestapo: adevărul din spatele legendei malefice”), The Black Angels: A History of the Waffen SS („Îngerii negri: o istorie a Waffen SS”) și Legions of Death: The Nazi Enslavement of Eastern Europe („Legiunile morții: sclavizarea nazistă a Europei de Est”). *

    cartepedia.ro

    (Acest produs a fost adăugat în catalogul nostru la data de joi 11 iulie, 2013.)
    Recenzii
    Promo

    Acasă | Căutare | Catalog | Edituri | Newsletter | Contact | Informații | ANPC | Hartă site

    Copyright © 2009 librarie-online.com · designed by WebDesign · powered by Global Net Sales.