Dupa-amiaza unui faun
Adolfo Bioy Casares

Originalitatea lui Adolfo Bioy Casares — „cel mai pur dintre prozatorii fantastici din Argentina şi, poate, din America“ (Luis Alberto Sánchez) — izvorăşte din arta inconfundabilă de a structura, într-un demers narativ unitar, de un echilibru desăvârşit, cele două coordonate esenţiale ale creaţiei sale: cea fantastică şi cea omenească, proiectând în oglinzi infinite fascinantul joc de lumini şi umbre ale incidenţei irealului în cotidian. „Fantasticul este una dintre marile chei ale literaturii mele“, mărturiseşte scriitorul, convins că „realitatea poate fi fantastică în orice clipă... fiindcă uneori viaţa ne oferă o viziune momentană a ceva ce alterează ordinea realului“. Îmbinând subtil elemente ale literaturii de sorginte fantastică — misterul, straniul, ambiguitatea, indeterminarea, suspansul, atracţia exercitată de zona absconsă, întunecată a existenţei — cu dezvăluirea dimensiunii lăuntrice a fiinţei umane aflate aproape întotdeauna sub semnul atotstăpânitor al sentimentului iubirii, povestirile adunate în volum reflectă, în varii ipostaze, tema efemerităţii persoanei, simţită ca o incertitudine ce ne determină să nu putem avea siguranţa identităţii celeilalte fiinţe, întrucât cunoaşterea umană este imperfectă. Farmecul lor provine tocmai din naturaleţea cu care Bioy Casares transformă fantasticul de esenţă metafizică într-un spectacol coerent, credibil şi, mai cu seamă, profund omenesc. Tudora Şandru-Mehedinţi ADOLFO BIOY CASARES (1914–1999), strălucit reprezentant al literaturii fantastice argentiniene, caracterizată prin erudiţie perfect asimilată şi rafinament. Cel mai cunoscut roman al său este Invenţia lui Morel (1940), pentru care a primit, în 1941, Premiul oraşului Buenos Aires şi după care Alain Resnais a turnat filmul Anul trecut la Marienbad — Leul de Aur, Veneţia, 1961. Alte romane: Plan de evadare (1945); Visul eroilor (1954); Jurnal din „Războiul porcului“ (1969); Dormind la soare (1973); Aven­tura unui fotograf în La Plata (1985); Un campion fără seamăn (1993); Dintr-o lume în alta (1998). Volume de povestiri: Trama celestă (1948); Poveste prodigioasă (1956); Ghirlanda cu iubiri (1959); Latura umbrei (1962); Marele Serafim (1967); Povestiri de dragoste (1972); Povestiri fantastice (1972); Eroul femeilor (1978); Povestiri uimitoare (1986); O păpuşă ­rusească (1991); O magie modestă (1997). În 1932, îl cunoaşte pe Jorge Luis Borges, de care l-a legat o exemplară şi statornică prietenie. Împreună cu acesta, a semnat vo­lumele Povestiri scurte şi extraordinare (1955), Cartea cerului şi a infernului (1960), precum şi câteva antologii: Cele mai bune povestiri poliţiste (1943 şi 1944), Poezie gauchescă (1955). Sub pseudo­nimul Honorio Bustos Domecq, cei doi publică Şase probleme pentru don Isidro Parodi (1942) şi Două fantezii memorabile (1946), urmate, sub semnătura autorilor, de Cronicile lui Bustos Domecq (1967) şi Noi povestiri de Bustos Domecq (1977). În 1940, se căsătoreşte cu pictoriţa şi scriitoarea Silvina Ocampo, împreună cu care va semna romanul poliţist Cei care iubesc urăsc (l946). De asemenea, în colaborare cu aceasta şi cu Borges, semnează două culegeri remarcabile: Anto­logia literaturii fantastice (1940) şi Antologie poetică argenti­niană (1941). Pe lângă opera de ficţiune, Bioy Casares a scris critică lite­rară (Cealaltă aventură, 1968) şi eseu (Relatare despre pampa şi gauchos, 1970). Medaliat cu Legiunea de Onoare franceză (1981). Premiul internaţional Alfonso Reyes (1991) şi Premiul Cervantes (1990). *