Dictionar de drept civil de la A la Z Mircea N. Costin, Călin M. Costin |
Lucrarea realizează o analiză amplă a conceptelor moderne ale dreptului civil, precum și a numeroaselor expresii latine consacrate în terminologia dreptului. De asemenea, sunt explicați și termeni relevanți aparținând dreptului familiei, dreptului proprietății intelectuale și dreptului comercial. Față de ediția anterioară, au fost introduși și definiți aproximativ 150 de termeni și expresii noi, iar o parte din cei existenți au fost redefiniți.
Elaborarea Dicționarului s-a făcut pe baza legislației, a lucrărilor teoretice de referință si a soluțiilor de principiu adoptate de jurisprudență, publicate până la data de 1 februarie 2007.
Dicționarul de drept civil se adresează tuturor celor interesați de cunoașterea și perceperea corectă a noțiunilor dreptului civil, fie studenți ai facultăților de drept, fie profesioniști ai teoriei și practicii dreptului.
Lucrarea este realizată de doi profesioniști ai dreptului, tată și fiu: Mircea N. Costin este prof. univ. dr. la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Boliay și Călin M. Costin – conf. univ. dr. la aceeași instituție.
|
 |
(Acest produs a fost adăugat în catalogul nostru la data de duminică 10 mai, 2009.) |
 |
|
 |
Vă sugerăm și următoarele cărți similare:
 Koebler Gerhard Dictionar juridic roman - german, german - roman
84,90RON 76,41RON
 Muscalu Cristina Daniela, Vartic Emilia, Muscalu Vasile Dictionar de termeni juridici. Practic si explicativ 20,00RON
 Delia Ioana Frențiu, Gabriela Cristina Frențiu, Mariana Istrate Dictionar juridic Roman-Italian Italian-Roman 40,00RON
 Mircea N. Costin, Ioan Leș, Mircea Ștefan Minea, Călin M. Costin, Sebastian Spinei Dictionar de procedura civila 99,00RON
|