Librarie online Cartile Adevarul
    Categorii librarie online Edituri librarie online

    Librărie » Beletristica si critica

    Democratia o religie a Marii Mame sau Despre triumful Ereziei Europene (3 volume)
    Coriolan Babeti

    Democratia o religie a Marii Mame sau Despre triumful Ereziei Europene (3 volume)

    Titlu: Democratia o religie a Marii Mame sau Despre triumful Ereziei Europene (3 volume)

    Autor: Coriolan Babeti

    Editura: Curtea Veche

    Colecție: Eseistica

    Număr de pagini

    180,00RON

    Ilustrația copertei: Madonna della Misericordia – Școala din Umbria, sfârșitul secolului al XIV-lea, lemn pictat 210Ś112 cm, Inv. Sculture Lignee nr. 16, Museo del Bargello, Sala degli Avori, Florența Nr. pagini vol. 1: 496 Nr. pagini vol. 2: 608 Nr. pagini vol. 3: 688 ISBN vol. 1:978-973-669-810-1 ISBN vol. 2: 978-973-669-811-8 ISBN vol. 3: 978-973-669-812-5 Parte dintr-un proiect de antropologie culturală și de analiză a artei moderne și postmoderne, cele trei volume de față, Democrația, o religie a Marii Mame, sau despre triumful Ereziei Europene, dezvoltă, la rândul lor, frugalele prolegomene dintr-un op precedent, apărut de sub teascurile aceleiași Edituri Curtea Veche în anul 2007: Istoria ca arenă a disputei arhetipale. Coriolan Babeți reconsideră aici mitul fundamental al Modernității: “mitul istoriei” (Michel de Certeau). În perimetrul lui, autorul discută mitul coextensiv al “cecității istoriei”: acea „dare de seamă despre orbi” în care evoluția umanității e înțeleasă ca supusă unui fatum întru totul determinant. În percepția autorului voința societăților este, astfel, supusă obiectivității unei arhetipale dispute dintre Masculin și Feminin. Alternanța la putere a celor două paradigme este singura implacabilă “conspirație” de care omul ar trebui încă să mai țină cont, în primul rând, dacă va urmări ca, în alegerile lui, să rămână de partea ”câștigătoare” în istorie... Nu ceea fac omul grupurile și, în cele din urmă, omenirea, ci modurile în care ei sunt modelați și manevrați de lucrarea acestei diade transcendente – acesta este subiectul central al celor trei volume. Unul din argumentele la lumina zilei este tocmai actualitatea istorică, contextul unei societăți europene care asistă, fericită și anesteziată, la ascensiunea figurii, tot mai impozante, a Magnei Mater matroana imaginarului politic și al acțiunilor pe care Lumea Veche le pune în operă... Autorul, din specia autorilor de metaistorie, recunoaște că verbele acțiunii istoriei, conjugate la diateza pasivă, nu onorează nici credința, nici rațiunea și nici demnitatea omului, care de o bună bucată de vreme, fără a suferi de modestie, și-a atribuit rolul de „subiect al istoriei”. Ceea ce fondează poziția lui Coriolan Babeți în lectura istoriei este linia de conflict arhetipal major al istoriei, subsumabil aspectelor transcendente Masculin-Feminin. Hypo-teza lui resuscitează aspectele acestui dimorfism omniprezent nu numai în Cosmos și în natura umană ci și pe Corpul istoric al umanității, în imaginarul societăților în natura acțiunii omului. Autorul consideră că bipolaritatea transcendentă Masculin-Feminin reprezintă termenii unei tensiuni ce reclamă observarea lucrării lor implacabile în cursul evenimentelor, în egală măsură cu studierea lor în sfera ideilor, a imaginarului religios, artistic sau filosofic. Concluzia implicită a eseistului este legitatea alternanței lor la putere, și coagularea lor în marile Canoane ale istoriei, vizibile, în special, la scara mileniilor dar detectabile în prea multe din detaliile vieții pentru a fi trecute sub tăcere. Iraționalismul istoriei, patologia de care a fost, nu o dată, suspectată existența umană, se verifică prin leit motivul întrebării, care urmează încheierii marilor tragedii: „cum a fost cu putință ?” Obsesia lui Joyce, ieșirea din „coșmarul istoriei” reverie filtrată de eroul eponim al dezorientării omului modern, Stephen Dedalus, prizonier în labirintul propriilor dileme, amintește mereu de o „trezire” ce confirmă numai a posteriori „orbirea” ce pare că a patronat alegeri, fapte, idei, credințe comise în somnul rațiunii. Tragediile secolului XX, iscate din substratul mitologic al fascismului, al nazismului și al comunismului, sunt astfel considerate de Coriolan Babeți din unghiul „limbajului sfârșitului de domnie” a Arhetipului Masculin și al lamentabilului final al „misiunii” lui istorice; nenorociri ale secolului (A. Besancon) asociate unui presentiment al demisiei sale din arena istoriei și traduse operele sale autodistructive în puseele lui vindicative și sinucigașe. Conflictul Occidentului cu Islamul (pentru care sinuciderea în numele Tatălui a devenit o armă de luptă a jihadului) este evaluat ca o globalizare a conflictului dintre o Religie a Marii Mame, ce guvernează Democrațiile liberale, și ultima redută a religiei Marelui Tată. Conflictul religios dintre Cruce și Semilună este cu totul secundar față de disputa arhetipală pe care o articulează cele două sisteme religioase feminin/masculin. Elaborate pe o tehnică deambulatorie, ca o explorare liberă, interdisciplinară dar adeseori și „indisciplinată” a istoriei, prin ocoluri date unor teme fierbinți, eseurile lui Coriolan Babeți, propun prin această damnatio a orbirii subiectului istoric, o reconsiderare a unei legități obiective, o insolită interpretare a istoriei pornind de la prezumția de cecitate a actanților istoriei și de la forța lucrătoare a dimorfismului cosmic. Ubicuitatea cosmică a polarității Masculin-Feminin, banala ei omnitudine, este tocmai explicația primă a forței operative, ce pune împreună Natura și Cultura, Cosmosul și Istoria; o logodnă arhetipală adeseori repudiată, discreditată pentru ofensa adusă demnității rațiunii, convingerilor religioase, inteligenței și voinței omenești. „Expansiunea democrațiilor” este un mod eufemistic de a vorbi despre schimbarea de sex a orizontului politic și social, despre feminizarea progresivă a lumii, unul din numitorii comuni ai vectorului transformărilor globale, unul din temeiurile coerenței lumii, unul dintre chipurile prin care lumea se primenește malgré nous-mêmes. Modernitatea, această nouă înfățișare autorul o consideră în termeni religioși, numai ca o mișcare a „mâinii stângi” a aceluiași nemișcat Creator. O arătare a Lui sub chipul Marii Mame, după necesitățile impuse omului de mersul istoriei și al lui Dumnezeu prin ea. Căci, în cea mai mare măsură, despre ideea politică modernă, este vorba în aceste eseuri, și despre devenirea Arhetipului Femininului în articulațiile realiste, pragmatice, ale politicului, cu istoria socială a salvării omului, prin libertățile democrației liberale, intrată în vârsta demetrică a lumii moderne și postmoderne. Într-o mai mică măsură, eseurile sunt considerate de autorul însuși ca o introducere la următorul op, dedicat feminizării imaginii moderne, al expansiunii limbajului imaginii ca simptom al feminizării lumii. Concertele corului de bocitoare și al soliștilor mobilizați la căpătâiul agonizantei (post-)modernități a civilizației occidentale, au loc în fața unor săli goale. Partiturile interpretate, pe rând, de către fiecare din conștiințele, mai tragice, mai melancolice sau mai lucide, se lasă identificate după sintagme devenite ilustre: moartea „spionului ceresc” (Nietzsche), „declinul Occidentului” (Spengler), „a doua cădere a omului” (Eliade), „eclipsa mentală a liderilor” (Soljenițân), „Christofobia” (Weiler), expansiunea umanismului ateu” (de Lubac), „prometeismul” unei civilizații înhămate la realizarea “proiectului autonom”, “luciferismul” omului care și-a uitat propria sa origine divină, trăind orbit, în epoci tarate de o „criză a fundamentelor” (Lyotard), de „deconstrucția” valorilor clasice (Derrida). Toate aceste definiții ale angoasei sporesc dosarul de irefutabile probe ce consfințesc, de fapt, crepusculul, eclipsa, decesul Arhetipului Marelui Tată. “La meurtre du père, ne spune Lyotard n’est que celui du sens : mais que la mère perisse, c’est l’existence, le Dasein qui se dérobe“. În ciuda sistemului de alarmă al inteligențelor îngrijorate și îndoliate, mersul istoriei cedează farmecelor cântecului de sirenă ale Magnei Mater care, câtuși de puțin întâmplător, după ce, în Evul Mediu creștin este restaurată prin paradigma Fecioarei Maria, în Marea Renaștere, ca Mamă a Tuturor, (Mater Omnium) se impune în ipostaza seducătoarei, prin valorile Erosului și esteticului venusian... Instalându-se în condiția unui neutru observator-interpret al urmelor, al cicatricilor, lăsate de eveniment, cuvânt, (credință, idee), și, în parte, de imagine, Coriolan Babeți radiografiză, fără prejudecăți morale sau religioase, momentele istorice ale inevitabilului triumf al acelui “altceva”: hairesis-ul „principiului feminin”, al tradițiilor heterodoxe, șerpuind pe linia de front a unui conflict imemorial, al unei hieromahii transcendentale, Masculin-Feminin. Multe din aceste aspecte amintite mai sus par să fie sancționate de textul Constituției Europene, prin „depolitizarea lumii” (Pierre Manent), prin „sfârșitul politicii” (Romano Prodi), prin metodologia pacificării (visate de Kant la scară universală și eternă). Efortul autorului este orientat spre o contemplare mai ingenuă și genuină asupra istoriei. Nu asupra a ceea ce ar trebui ea să fie, un “păcat originar” al acestor concerte de voci redutabile, sau despre cum ar trebui ea să fie (condusă, administrată), ci pur și simplu despre cum cursul istoriei lumii se înfățișează înțelegerii unui autor care știe că istoria ar fi fost de dorit să arate mai bine, refuzând, categoric, să îi prescrie soluții, mulțumindu-se să constate evoluția ei prin torsiunea marilor arhetipuri Masculin-Feminin, prin răsucirea lui ceva în alt-ceva. Cum în normele artelor marțiale, numai anticipația mișcării adversarului și asumarea ei prin bucle care acceptă și o preiau în primă instanță, opoziția, forța, numai (re)cunoscând trendul „loviturii de palat” arhetipale, pe care enantiodromia o comunică codificat sau nemijlocit omului, numai lectura corectă a vectorului răsucirii ei, poate conduce la ieșirea din turnantele dramatice și experiențele traumatice ale unor torsiuni și praguri istorice când mai dorite, când mai puțin dorite. La capătul unei falii arhetipale, veche cât istoria lumii, la capătul de azi al disputei naturale Masculin-Feminin, ce se lasă urmărită în valurile mici ca și în cele mai mari ale agendei evenimentelor civilizației umane, ideea feminizării structurale a lumii fondează actualitatea politică a Europei unite, drepturile naturale ale omului, dar și imaginarul animalului politic, instalat ca preot emasculat al Marii Zeițe. Eclipsa Vechiului Canon, al Arhetipului Masculin, e sancționată cu dezinvoltură de însuși textul Constituției unei Europe Unite. În preambulul ei, omul politic modern oficiantul unei noi religii expediază Creștinismul la notele de subsol ale istoriei Europene, tratându-l ca pe o piesă de patrimoniu muzeificat, legalizând „decesul” figurii Marelui Tată, în cer ca și pe pământ. Într-o lume deierarhizată și recompusă ca un covor de interdependențe, orice formă de auctoritas este expusă ritualului emasculării sau, în cel mai fericit caz, ridiculizării și embargoului pe scena publică a istoriei. Trăim într-o societate alternativă Vechiului Canon, sub puterea Noului Canon al Arhetipului Feminin, cel al Democrației, generate însă de un lung proces istoric de enantiodromie. Canonul Patern s-a răsucit în contrariul lui. Ca într-un joc de go, fragilitatea libertății cucerește noi teritorii, dizlocând prin discurs, forța bicepsului, încercând să își facă loc chiar la sânul societăților recunoscute pentru valorile lor ultrapatriarhale, în care moartea unei Benazir Butho, sau, la Teheran, a frumoasei Neda, devin emblematice ca martire ale „noii religii” a Marii Mame. De valorile universale ale inviolabilelor și inalienabilelor drepturi ale persoanei, democrația, egalitatea, libertatea și domnia legii este vinovat nu doar ateismul umanist (cum îl numește Henri de Lubac) ci, în primul rând, ascensiunea, în orizontul imaginarului colectiv și în natura alegerii umane, a valorilor materne pozitive: compasiune, solicitudine, înțelepciune, fertilitate. Aceste valori aduc în trena lor și spiritul lor sublunar, întunericul, secretele, seducția, pasiunea devoratoare și dezlănțuirile iraționale ale Mamei Teribile. Lamento-urile conștiințelor critice ale Modernității și Postmodernității nu sunt mai mult decât lacrimile vărsate pe malurile unui Babilon din uriașul exil al omului modern, exil din lumea spiritului în aceea a materiei prin care el încearcă o mântuire pragmatică care a eșuat sub patronajul violențelor Marelui Individ administrator prea puțin atent al mântuirii spirituale. O transfocare în geografia europeană, asupra cazului unic al civilizației venețiene, îi oferă autorului argumentul, surprinzător, al existenței unei paradigme „ortodoxe” în realizarea Arhetipului Feminin. Mitistoria venețiană e recuperată ca prefață și profeție a Modernității, ca model inspirator în refrenul libertar al democrațiilor occidentale. Instituții și proceduri, regim politic și mod de viață, Democrația nu e mai puțin religioasă decât oricare altă religie a Marelui Tată. Ceea ce se modifică este obiectul credinței, sexul Arhetipului în perimetrul căruia se ordonează câmpul de forțe al evenimentului, ideii sau imaginii, al imaginarului, mentalităților și comportamentelor. Schimbarea de sex a Canonului istoric, e percepută în tot dramatismul ei sacrificial. Revoluțiile moderne considerate responsabile de malezele Modernității, nu sunt decât simptome ale febrilității ce însoțește acest proces, accidentele de parcurs ale aceleiași inevitabile torsiuni istorice a societăților și imaginarului lor în procesul enantiodromic, spasme ale intrării Arhetipului Feminin în arena social politică. Revoluțiile însele se disting după Arhetipul pe care îl servesc. Autorul refuză să considere că Modernitatea își are rizomii în Glorioasa Revoluție engleză sau în Revoluția Franceză din 1789 că Modernitatea este produsul unei nașteri virginale, o partenogeneză. În cea mai sumară formulare, Democrația liberală,câștigătoare în disputa cu totalitarismele secolului XX, nu e decât o epocă a Magnei Mater, a Demetrei, al cărei nume filtrează, etimologic, construcția, forma, corpul, casa, domiciliul, adică valorile asociate democrației. Cum e tot mai dificil să se poată demonstra că istoria a fost o arenă a responsabilității și voinței umane, animată de o etică și un scop, de un ethos și de un telos spirituale, rediscutarea temei cecității devine tocmai un punct de vedere, un început nou al vederii de sine, o hypo-teză în înțelegerea devenirii istoriei umanității. Transparentă ni se arată o istorie consumată ca arenă a unei implacabile dispute arhetipale Masculin-Feminin, continuată în Modernitate și Postmodernitate cu un triumf complex al Arhetipului Marii Mame, al politeismului și polimorfismului valorilor țesute în urzeala și băteala unei planetare rețele de interdependențe. Conștiința critică a crizei morale, religioase a istoriei a devenit un univers paralel celui al istoriei trăite, practicate și administrate de zoon politikon. Corul conștiințelor despre declinul religios sau criza morală societății occidentale e toaca bătută la urechea surzilor, un lătrat fără urmări, la o caravană care trece, mai departe, indiferentă urmând traseul epuizării potențialului Noului Canon al Femininului. Dacă lumea a fost făcută prin Cuvântul Tatălui, acum ea se pacifică princuvintele, ele însele, infinit răbdătoare ale Mamei, dar mai ales prin imaginile unui politeism idolatric, eretic, motiv de exasperare, pentru spiritul Patern, intransigent, absolutist. Restaurarea acestuia nu pare, nici ea să cunoască odihna până la recâștigarea poziției de protagonist de către Marele Tată, de care Acesta s-a bucurat în istorie pînă nu de mult, sau, ideal, până la realizarea, în ordinea vieții, a unei sacrosancte dar și pragmatice hierogamii a celor două jumătăți ale Divinului. Toată istoria este o trimitere expresă la mariajul mistic al celor două mari opusuri, a spiritului cu materia, la religia egalității dimorfismului Masculin-Feminin, altfel spus al valorilor uraniene solare cu constelația arhetipală a valorilor sublunare ale lui mater, materia, matrix. Coriolan Babeți — licențiat în istoria artei, cu o teză despre Arhitectura palatelor lui Constantin Brâncoveanu, la Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj, promoția 1967, clasa profesorului Virgil Vătășianu, după un scurt stagiu în domeniul muzeografiei, s-a dedicat criticii de artă și activității curatoriale. În cadrul proiectului Atelierul de arte Timișoara, devenit acum titlul volumelor în curs de apariție la Editura Fundației Triade, în capitala Banatului încearcă, timp de aproape două decenii, să creeze un pol de afirmare și explorare teoretică și muzeografică al artelor contemporane din România. În periodicele de cultură și specialitate semnează câteva mii de pagini despre artă în cronici, eseuri, centrate pe actualitatea artelor vizuale și viața de atelier. După 1989, urmând traseul unui cursus honorum public, după ce a fost numit ca demnitar în Ministerul Culturii condus de Andrei Pleșu, intră în diplomația culturală, încredințându-i-se refondarea, în 1992, a Institutului de Cultură și Cercetare Uma­nistică de la Veneția. Împreună cu Dan Hăulică acoperă sarcinile de comisar al Pavilionului României la câteva ediții ale Bienalei de Artă de la Veneția, între care și cele de la Ediția Centenară din anul 1995. O bursă a Universității Ca’ Foscari din Veneția din 1996 declan­șează cercetarea temei femininului în istoria artelor și antro­pologia culturală, fructificate în parte în eseurile și studiile din aceste volume. În 2003, ca bursier „Ludwig Boltzman“ al Colegiului Noua Europă pentru Studii Avansate, schițează primele pagini din actua­lele volume, cu un eseu in nuce despre Democrația ca o religie a Marii Mame, cuprins în cadrul unui volum în curs de apariție la Humanitas. Numit în 1997 ca director al Centrului Cultural de la New York, Coriolan Babeți își încheie misiunea diplomatică în anul 2002, revenind în țară. Unul dintre eseurile sale, The Bertalan Case: The Artistic Experiment as an Exercise and Neurotic Sublimation,este selecțio­nat în antologia Muzeului de Artă Modernă din New York MOMA Anthology Primary Documents, Sourcebook of Eastern and Central European Art since the 1950s, 2002. Debutează editorial în 2007, cu Istoria ca arenă a disputei arhetipale, apărut la Curtea Veche Publishing. Se retrage din viața publică în 2003. Trăiește la New York și la București. *


    (Acest produs a fost adăugat în catalogul nostru la data de miercuri 13 noiembrie, 2013.)
    Recenzii
    Promo

    Acasă | Căutare | Catalog | Edituri | Newsletter | Contact | Informații | ANPC | Hartă site

    Copyright © 2009 librarie-online.com · designed by WebDesign · powered by Global Net Sales.