De-ale printeselor si patrupezilor
Iaromira Popovici

Ani de-a rândul, în redacţia Dilemei, Iaromira a fost, pentru mine, o prezenţă oarecum misterioasă. Avea un aer de sfinx candid, cu tăceri statuare şi verdicte tăioase. Contrastul între modul ei de a fi, în acelaşi timp discret şi necomplezent, şi volubilitatea textelor ei gazetăreşti era frapant. Simţeam mereu că în dialogul dintre noi ceva esenţial rămânea nespus. De curând, i-am citit poveştile şi m-am liniştit. Comunicăm integral în spaţiul lumilor posibile, adică al lumilor eliberate de balastul logic al vieţii zilnice. Ironică, duioasă, plină de haz şi de dexteritate, burlesc ingenioasă şi destins suprarealistă, Iaromira m-a (re)cucerit. E un sfinx abordabil, ludic, liniştitor. Andrei Pleşu