Acest schimb de scrisori, ce se intinde pe o jumatate de secol, a fost socotit - alaturi de corespondenta purtata cu Jaspers - cea mai „filozofica" marturie epistolara heideggeriana. Caci pagini intregi din acest volum vorbesc, retrospectiv, despre Fiinta si timp si despre „imprudenta" enorma a acestei carti, aducandu-ne în fata ochilor spectacolul fascinant al criticii radicale pe care Heidegger a facut-o propriei filozofii.
Dar, nu mai putin, aflam un pasionat schimb de idei intre doi pedagogi, care stiu, deopotriva, ca „viata spirituala nu poate fi predata de la catedra; ea nu poate fi decat traita, intr-o forma in care cei ce iau parte la ea sa se simta nemijlocit patrunsi in propria lor existenta".
|