Cei doi Socrate (editia a II-a, revazuta)
Gheorghe Vladutescu

Marea ironie a lui Socrate este ca nu a lasat nimic scris, tocmai pentru ca spiritul filosofiei sale sa nu fie redus la citeva cuvinte. Poate ca personalitatea si conceptia filosofica a marelui atenian nu ar fi supravietuit in memoria colectiva a urmasilor daca nu ar fi existat Xenofon, Platon sau, de ce nu, Aristofan. Urmarind granita dintre realitate si mit, Gheorghe Vladutescu disociaza, printr-o fericita reinterpretare a izvoarelor antice, doua personaje: un Socrate xenofontic si unul platonic, acesta din urma mai aproape, evident, de personalitatea discipolului sau. „Nescriind nimic, intelegindu-se ca sansa in oralitate, care este Socrate-le autentic, adica acela in istorie deschisa, acela xenofontic, acela platonic ori, intr-o alchimie aparte, xenofontic si platonic? Aceasta este... problema homerica a hermeneuticii lui Socrate, nu de simpla critica a surselor, ci hotaritoare pentru intelegerea lui Socrate si a socratismului, in identitate, dar si in deosebire...” Cuprins: Socrate, cel istoric • Socrate ca interogatie continua • Temeiuri • Fictiunea aristofanesca