Librarie online Cartile Adevarul
    Categorii librarie online Edituri librarie online

    Librărie » Beletristica si critica

    Calea budismului tibetan. Sfarsitul suferintei si descoperirea fericirii
    Sanctitatea Sa Dalai Lama

    Calea budismului tibetan. Sfarsitul suferintei si descoperirea fericirii

    Titlu: Calea budismului tibetan. Sfarsitul suferintei si descoperirea fericirii

    Autor: Sanctitatea Sa Dalai Lama

    Editura: Curtea Veche

    Colecție: Metta

    Număr de pagini: 336

    30,00RON

    Calea budismului tibetan constituie o trecere în revistă a principalelor aspecte ale uneia dintre cele mai interesante ramuri ale religiei și înțelepciunii orientale. Cartea este un ghid clar și precis despre modalitățile în care putem pune capăt suferinței și descoperi fericirea, întocmit de cel mai vestit maestru spiritual budist al zilelor noastre: Sanctitatea Sa Dalai Lama al XIV‑lea. În această lucrare impregnată de spirit, Dalai Lama descrie cum poate contribui religia la binele omenirii și accentuează rostul aplicării raționale a preceptelor religioase și a înțelegerii adevăratelor nevoi ale umanității. Renumit pentru chipul său mereu surâzător și mesajul lui de iubire, compasiune și pace, Dalai Lama explică aici pe îndelete rolul Dharmei — educația, scopul și mijloacele generării minții iluminate și etapele eliberării minții de aspectele neesențiale ale căutării adevărului. „Cele trei aspecte principale ale căii“ și „Stadiile căii spre iluminare“, bazate pe realizările și experiența lui Je Tsongkhapa (faimos erudit în materie de budism tibetan), sunt, de asemenea, descrise în amănunt de Dalai Lama. Cartea de față reprezintă, așadar, un material excelent pentru formarea unei imagini relevante asupra nucleului învățăturilor budismului tibetan. Al XIV-lea Dalai Lama, Sanctitatea Sa Tenzin Gyatso, este conducătorul spiritual al Tibetului. S-a născut la 6 iulie 1935, într-un mic sat de țărani din provincia Amdo. La vârsta de doi ani, s-a descoperit despre el că e încarnarea predecesorului său, marele Dalai Lama al XIII-lea. La vârsta de patru ani și jumătate, Tenzin Gyatso este adus în capitala statului tibetan, Lhasa, și instalat pe tron în calitate de conducător suprem temporal și spiritual al Tibetului. Copilăria și-a petrecut-o mai ales în compania călugărilor și a discipolilor. La vârsta de șase ani și-a început educația, iar la 25 de ani și-a luat doctoratul în filosofie budistă. De la vârsta de 16 ani, Dalai Lama și-a asumat întreaga putere temporală și, timp de nouă ani, a urmărit reconcilierea cu guvernul chinez. Cu toate acestea, în anul 1959, la Lhasa, izbucnește o revoltă împotriva Chinei, iar Dalai Lama este nevoit să părăsească Tibetul și să se stabilească în India, unde este urmat de peste o sută de mii de conaționali. Spre deosebire de predecesorii săi, al XIV-lea Dalai Lama a efectuat vizite în numeroase țări și a întreținut un dialog constant cu personalități aparținând unor spații culturale, religioase și ideologice foarte diferite. De-a lungul vremii, reputația sa de om al păcii și înțelegerii a crescut neîncetat. Sanctitatea Sa a primit numeroase premii naționale și internaționale, inclusiv Premiul Nobel pentru Pace, în 1989. În ultimii ani, multe universități occidentale i-au conferit titlul de Doctor Honoris Causa ca o recunoaștere a importanței scrierilor sale asupra filosofiei budiste și a rolului pe care personalitatea sa îl joacă în dialogul ecumenic și în menținerea armoniei între marile religii ale lumii. În timpul călătoriilor pe care le-a efectuat în străinătate, Sanctitatea Sa a susținut cu tărie necesitatea respectului reciproc și a unei mai bune înțelegeri între diferitele sisteme de credință ale lumii. În martie 2011, al XIV-lea Dalai Lama a anunțat că a propus o modificare a Constituției Guvernului Tibetan în exil privitoare la rolul său ca șef de stat, urmând să fie înlocuit cu un lider ales. Ca urmare a acceptării acestui amendament de Parlamentul Tibetan în exil, Sanctitatea Sa Dalai Lama a delegat atribuțiile sale administrative și politice unor conducători aleși democratic. *

    elefant.ro

    (Acest produs a fost adăugat în catalogul nostru la data de joi 26 septembrie, 2013.)
    Recenzii
    Promo

    Acasă | Căutare | Catalog | Edituri | Newsletter | Contact | Informații | ANPC | Hartă site

    Copyright © 2009 librarie-online.com · designed by WebDesign · powered by Global Net Sales.