Dunărea reprezenta o atracţie irezistibilă,
o şansă limită.
Chiar se întrebă dacă o mai fi existând
vreun fluviu în lume care să fi schimbat cursul atâtor
destine. I se făcu frică, ar fi vrut să nu se mai
gândească la asta, dar prin partea locului, sămânţa
fusese aruncată cu mult mai înainte ca ea să se
nască şi putea încolţi în mintea oricui.
Ca dovadă, chiar mirele, la scurtă vreme după nuntă,
îşi luase lumea-n cap trecând Dunărea în
Serbia, călare pe un tub de oxigen. Acesta da voiaj de nuntă,
nu ca însurăţeii de aici, cu paşapoarte în
regulă şi cu luna de miere rezervată în Hawaii.
|