Cu Adam și Eva, apărut în 1925, Liviu Rebreanu se afla la al treilea roman, după Ion (1920) și Pădurea spânzuraților (1922). Schimbarea de perspectivă, de miză și de stil narativ era cu totul frapantă. Dacă primele două romane au puternice rădăcini biografice și dezvoltă, în mod diferit, premisele unui realism fundamental, social sau psihologic, Adam și Eva ancorează într-o problemă abstractă, o ipoteză de bibliotecă, punând în ecuație epică termeni surprinzători pentru cine era obișnuit cu universul material, terestru și previzibil al prozei lui Liviu Rebreanu din nuvelele juventuții sau din romanul Ion.
|